Despre carte: an / „Nu ne doream o astfel de libertate pentru noi înșine. Ar fi fost mai bine să stăm în subteran, unde lumina venea doar de la lămpi de economisire a energiei stacojii, iar abajururile de neon clipeau din când în când în tunelurile întunecate, în timp cu bubuitul bubuiitor al mecanismelor. Vom rămâne în laboratoare și în buncăre, uitând de oceane, lumina soarelui și aerul curat după o furtună. Dar trebuia să ieșim. Omenirea a trebuit să intre în a treia etapă și să ajungă la suprafață, unde sub vântul de foc, orașele s-au transformat în praf, unde sticla s-a topit sub cerul cenușiu sufocant, acoperind pustiul cu o peliculă argintie, iar oceanele aparent eterne s-au contopit cu cerul în nori de nepătruns. negru cu funingine . Oamenii trebuiau să iasă în acest iad și apoi... ne-au creat. Ceva mai mult decat doar piloti in exoschelete, mai perfecti decat acei razboinici cu proteze, imbibat in anti-rad de la numeroase tratamente. Am devenit un nou program. „A doua generație”, așa cum ne-au numit oamenii de știință. Dacă am ști ce ne-ar amenința pentru asta. Dacă oamenii de știință ar fi făcut un pic mai multe experimente... Am fi fost noi, voluntarii, de acord să ne asumăm un asemenea risc? Ha... Despre ce vorbim, desigur, da. Cunoscând prețul, ne-am da totuși viața de dragul „upgrade-ului”, anticipând cum ar fi să ne simțim una cu mașina. Când simți fiecare senzor și senzor cu corpul tău, când citești citirile tuturor fotocelulelor înainte ca acestea să aibă timp să fie procesate de inteligența artificială convențională. Da, asta am fost, „al doilea”. Singurii care au ieșit la suprafață, chiar dacă nu cu trupurile lor, ci cu o mașinărie. Eram speranța umanității și credința ei într-un viitor nou. Cu noi lumea a intrat în a treia etapă…»